luni, 15 aprilie 2024


APEL UMANITAR!


In data de 05.04.2024 casa familiei Negrea din cartierul orădean Episcopia Bihor a fost cuprinsă de flăcări, fapt care a făcut-o de nelocuit. Din păcate, in incendiu și-a pierdut viața și bărbatul familiei, Teodor. Daca se găsesc niste suflete bune care vor sa ajute cu sume de bani pentru reconstrucția locuinței (fiecare cât îl lasă posibilitățile materiale) pot sa le depună în următoarele conturi:


RO62 BREL 0005 5021 2882 0100 in LEI


LT97 3250 0985 6838 1526 in EURO


Beneficiar: Denisa Roxana Negrea


RO95BTRL00501201D50466XX in LEI.


Beneficiar: Ana Negrea.

joi, 28 martie 2024

Anglicanismul

    Dragi cititori, astăzi vom vorbi despre ultimul cult creștin pe care mi-am propus să îl analizez: anglicanismul.
    Ca de obicei, voi prezenta originile acestui cult și principiile sale de credință.

   Anglicanismul sau galicismul cum ii zic francezii reprezintă totalitatea organizării Bisericii Angliei după separarea de Biserica Romei din 1534 și sub influența Reformei protestante care luase deja amploare.
    Ruptura nu este însă completă, deoarece "divorțul" a fost acceptat doar de o parte,de cea care l-a inițiat: Henric VIII, regele Angliei. Papa Clement VII nu a fost de acord cu separarea de Biserica Romei. Din acest motiv, Biserica Anglicana nu este considerată Biserică protestantă ci Biserică occidentală catolicească, ruptă de autoritatea Bisericii Romei. In Scotia și SUA este numită Biserică Episcopală. In cazul Bisericilor protestante, după cum am putut vedea în articolele anterioare, "divorțul" a fost acceptat de ambele părți.


         Westminster Abbey, catedrala Bisericii Anglicane.


   Acum să vedem cum s-a ajuns la această separare unilaterală a Bisericii Angliei de cea a Romei. 
     
   Regele Henric VIII era căsătorit cu Caterina de Aragon, consfintindu-se astfel o uniune maritala anglo-spaniolă și o alianță a celor două țări. La un moment dat se îndrăgostește de Ana Boleyn, una din doamnele de onoare de la Curte. Pentru a se căsători cu ea trebuia bineînțeles sa divorțeze de Catarina. In acele timpuri nu exista divorț civil iar ca și catolic trebuia să ai acordul Papei pentru a-l putea obține. După un proces îndelungat, Papa refuza acordul iar Henric, urmând sfatul Annei, îl demite de arhiepiscopul de York, cardinalul Wolsey inlocuindu-l cu Thomas Cranmer, un apropiat al familiei Boleyn care devine arhiepiscop de Cantebury. Ca o paranteză precizez că Henric și Anne sunt părinții uneia din cele mai mari regine pe care le-a avut Anglia, Elisabeta I, care dă numele unei epoci de mare dezvoltare culturală (epoca elisabetană). Anne Boleyn a fost decapitată la porunca lui Henric  la doar 3 ani după nașterea Elisabetei fiind acuzată de adulter cu 5 bărbați printre care și fratele ei George și de înaltă trădare. De ce? Pentru că afemeiatul Henric era îndrăgostit de o alta femeie care îi va deveni a treia soție din cele 6 avute. Numele ei era același cu al celebrei actrițe americane care a jucat-o pe Dr. Quinn in serialul omonim: Jane Seymour. 


Henric VIII (1491-1547), părintele anglicanismului. Domnește între 1509 și 1547.
    
     Odată numit, Thomas Cranmer a acceptat anularea căsătoriei regelui cu Catarina de Aragon și a oficiat noua căsătorie cu Anne, trecând peste hotărârea Papei, care îl excomunică. Parlamentul Angliei trece și el peste hotărârea Papei și votează Actul de Succesiune prin care scoate din linia de descendență pe toti cei din familia Aragon începând cu Catarina și cu fiica ei și a luj Henric, Maria (care va domni totuși in Anglia, dar mai târziu). Prin acest act vor fi introdusi in linia de succesiune cei din familia Boleyn. De asemenea, se adoptă și Actul de Separație prin care se definitivează separarea Bisericii Angliei de Biserica Romei iar Regele devine cap al Bisericii Anglicane, lucru valabil și astăzi. Tot în timpul lui Henric VIII se desființează mănăstirile din Anglia și Irlanda și li se vor seculariza averile. Cu alte cuvinte, ele vor trece în proprietatea Coroanei, regele remunerând fostul personal al acestora și preluându-i funcțiile. 


      Westminster Abbey in interior 
    

     Acum să vedem pe scurt și principiile de credință ale anglicanismului. 
 
    Principiile de credință ale acestui cult sunt cuprinse în Cele 39 de articole. Acestea au fost adoptate în 1562 de Adunarea Clerului iar din 1628 sunt precedate de Declarația de aprobare a regelui. Fiecare preot anglican trebuie să semneze Cele 39 de articole la hirotonisire. Articolele sunt de fapt un compromis între principiile catolice și cele protestante. Articolele I -VIII sunt considerate catolice, referindu-se la Sfânta Treime și la natura trinitariană a lui Dumnezeu, la Scripturi și la credințele esențiale. Articolele IX-XVIII sunt articole protestante, adoptând concepțiile protestante despre păcat, despre justificarea prin credință, despre suflet, etc. Articolele XIX-
XXXI sunt articolele anglicane și se referă la cult, la slujire, la Biserică și la teologia sacramentală. Articolele XXXII-XXXIX sunt articole generale cu privire la celibatul ecleziastic (absent la unele ramuri ale cultului), la hirotonisire și la excomunicare, tradițiile Bisericii, etc. Articolul XXXVII precizează că episcopul Romei (papa) nu are autoritate în Anglia. 

    Biserica Anglicană are trei ramuri: anglo-catolicii, anglo-liberalii și anglo-evanghelicii. Fiecare parohie își stabilește felul de manifestare a credinței. 

     Anglo-catolicii sunt pentru ritul contemporan, pentru o practică sacramentală intensa, pentru celibatul preoților, monahism, liturghie zilnică și admiterea femeilor în preoție iar în Canada și în episcopat. Unele parohii au un cult puternic al Fecioarei Maria ca la catolici sau la ortodocșii ruși.

      Anglo-evanghelicii sunt pentru ritul vechi din 1662 și pentru limbajul arhaic. Ei sunt contra homosexualității și contra admiterii femeilor în preoție. Interpretează strict Biblia ca și protestanții și consideră că practică sacramentală se reduce la participarea la liturghii.

      Anglo-liberalii sunt pentru ritul contemporan, au o practică sacramentală redusă și sunt pentru hirotonisirea femeilor în preoție și pentru homosexualitate. Interpretează Biblia strict metaforic. Unii critică chiar Învierea lui Isus din punct de vedere istoric. 

    Iată câteva caracteristici ale acestui cult, ultimul cult creștin pe care îl analizez aici. Voi reveni în alte articole cu religiile necreștine.

Bibliografie:

https://politeia.org.ro/magazin-istoric/protestantii-7-biserica-anglicana-1/23686/

    https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Biserica_Anglican%C4%83

https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Cele_treizeci_%C8%99i_nou%C4%83_de_articole


     

duminică, 17 martie 2024

E primăvară!


E primăvară acuma in natură,

E anotimpul renașterii eterne 

Dar a fost și pericolul în stare pură,

Primăvara venită prea devreme...


Căci iarna cu a sa albă-nfățișare,

Oricând putea din nou să se arate

Iar plantele din februarie in floare,

Puteau să piardă ale lor bucate...


Dar totuși Dumnezeu nemărginitul,

Ne-a dat un pic din a Sa bunătate 

Și n-a lăsat din nou perfida iarnă,

Cuprinsul alb din nou să ni-l arate.


Sperăm acum să fie primăvară

Atâta timp cât calendarul o arată...

Iar vara să-și aștepte rândul cu răbdare,

Până la a sosirii sale dată...

miercuri, 13 martie 2024

Metodiștii și quakerii (tremuricii)

     Dragi cititori, astăzi voi scrie despre două culte creștine foarte rar întâlnite în zona noastră: metodiștii și quakerii (tremuricii). Cine sunt ei? Cum și unde au apărut? In ce cred? Sunt niște întrebări a căror răspuns îl veți afla in ceea ce urmează.

      Metodiștii:

       Metodismul este un cult religios creștin care urmărește propovăduirea "metodică" a Evangheliei și practicarea "metodică" a pietății și a evlaviei (de unde și numele cultului). Metodismul a apărut inițial ca o mișcare reformatoare în cadrul Bisericii Anglicane. A fost introdus in Anglia de către John Wesley in secolul XVIII. După moartea lui, curentul metodist a devenit Biserică separată sub denumirea de Biserică Metodistă Unită. După numele lui, metodiștii sunt numiți și wesleyeni.

   


                    John Wesley (1703-1791)  

      Alți membri marcanți ai metodismului erau Charles Wesley, fratele lui John și George Whitefield.
     Cultul s-a răspândit rapid în Imperiul Britanic și în Statele Unite iar astăzi are aproximativ 80.000.000 de adepți.



       Biserica Metodistă (exterior)
 
     Acum haideți să vedem principiile după care se ghidează metodiștii, mai exact in ce cred aceștia:
  
     Toți pot fi mântuiți.

     Toți au nevoie sa fie mântuiți.
  
      Toți pot avea siguranța că sunt mântuiți.

      Toți care parcurg procesul mântuirii pot fi mântuiți.
       


        Biserică Metodistă (interior)

    Pe lângă aceste principii se mai adaugă și altele, cum ar fi: 
    
     Îmbinarea cunoștinței cu practica unei vieți evlavioase. Cu alte cuvinte, aplicarea teoriei evanghelice in practică (in viață).
    
     Răspunderea colectivă a celor care conduc Biserica (laici sau clerici).

     Îmbinarea chemării personale cu răspunderea pe care o avem față de societate. Acest lucru înseamnă că nu doar mântuirea sufletului nostru contează ci și o viață plină de mila, iubire si dreptate pentru semenii noștri.

    Importanța legăturii între Bisericile metodiste din toată lumea.

     Importanța combinării râvnei cu disciplina  in practicarea credinței. 

    Importanța îmbinării predicii cu mărturia adusă de închinarea sacramentală (Cina Domnului și Botezul).

    Metodiștii recunosc doar două Sacramente sau Taine: Botezul și Euharistia (Împărtășania). De asemenea, in loc de preoți au pastori care pot fi și femei.

     Quakerii (Tremuricii):

    Numele oficial al acestui cult neoprotestant este Societatea Religioasă a Prietenilor și este înființat de către puritanul englez George Fox la jumătatea secolului XVII. Apare în timpul Revoluției Industriale din Anglia in rândul populației urbane sărace.

    

                     George Fox (1624-1691)

    Denumirea de quakeri (de la verbul to quake = a tremura, a se cutremura) le-a fost dată inițial de opozanții lor datorită obiceiului lor de a tremura in timpul întrunirilor ca semn al emoției religioase de care sunt stăpâniți. Alții spun că acest obicei a apărut în urma vorbelor lui George Fox către magistrați in timpul persecutiei quakerilor: Cutremurati-vă la vorbele Domnului!" In timp, acesta a devenit numele semioficial al cultului, nume sub care sunt și astăzi cunoscuți. In secolul XVII quakerii au fost supuși persecuțiilor, multi fiind închiși și uciși de către autoritățile vremii.


                  Steaua Quaker, unul din simbolurile cultului încă din secolul XIX.

    Acum haideți să vedem care sunt principiile de credință și caracteristicile acestui cult:

    Quakerii neagă nevoia unei Biserici și a clerului. Ei consideră că relația Om-Dumnezeu trebuie sa fie directă, nefiind nevoie de intermediari. Predica o ține oricare dintre credincioși, cel care are inspirația divină în ziua respectivă.

      Pentru quakeri, Biblia este doar o carte după care te poți ghida, dintre multe altele, nefiind o Carte Sfântă ca pentru celelalte culte creștine. Ei nu recunosc niciuna din cele 7 Sacramente.

     Quakerii nu consuma alcool, nu prestează jurământ militar și nu satisfac serviciul militar.
 
     In trecut, quakerii au fost cei mai activi luptători împotriva sclaviei și a comerțului cu sclavi.

    Iată câteva din caracteristicile cele mai importante ale metodiștilor și quakerilor. Revin in articolele următoare cu alte informații despre alte culte creștine și necreștine. 
     
  Bibliografie:

   https://ro.wikipedia.org/wiki/Metodism
   https://www.bisericametodista.ro/?p=90   
   https://ro.wikipedia.org/wiki/Quaker
   https://www.ledece.com/post/cine-sunt-quakerii
    
     
    

    

luni, 4 martie 2024

Mormonii

      Dragii mei cititori, astăzi vă voi prezenta un cult mai puțin cunoscut: cultul mormonilor. Cine sunt ei? In ce cred?

    Denumirea oficială a acestui cult este Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă. Cultul apare în America în 1830, fiind înființat de Joseph Smith Jr. Are peste 17.000.000 de adepți in toată lumea iar sediul central îl găsim în Salt Lake, Utah. Majoritatea populației din statul Utah este adepta acestui cult. Aici găsim peste 10% din populația mormonă a lumii.


             Templu mormon din Salt Lake, Utah

     Acum să vedem de unde provine denumirea de mormoni dată cultului?

     Numele mormon provine de la Cartea lui Mormon, pe care Joseph Smith Jr. pretinde că a tradus-o din niste scrieri antice. Aceste scrieri conțineau o istorie a vechilor americani, locuitori ai Americii
precolumbiene, pe care profetul Mormon, trăitor in secolul IV d. Hr. le-a adunat într-o carte. Fiul său, Moroni, le-a ingropat lângă un deal din actualul stat New York, fiind martor al distrugerii poporului său. El a făcut acest lucru pentru ca acele scrieri să nu se piardă. 1400 de ani mai târziu, Moroni l-ar fi condus pe Joseph Smith Jr. la locul in care se găseau inscripțiile. Acesta, cu ajutor divin, le-a tradus in engleză, apărând astfel Cartea lui Mormon și în această limbă. După uciderea lui Joseph Smith Jr. într-o închisoare din Carthage, Illinois (1844), majoritatea adepților săi l-au urmat pe Brigham Young, refugiindu-se in Valea Lacului Sărat, unde azi găsim orașul Salt Lake (Utah). Așa se explică atracția celor din statul actual Utah pentru acest cult. Unii lideri ai cultului prefera denumirea oficială în locul celei de mormoni, deoarece aceasta din urmă nu ar conține numele lui Isus Hristos care este figura centrală a cultului. 


       Statuia lui Moroni deasupra unui templu mormon din Portland (Oregon)

     Acum haideți să vedem care este doctrina acestui cult? In ce cred mormonii?

    Din capul locului merită precizat că mormonii nu se consideră nici ortodocși, nici catolici, nici protestanți ci creștini devotați, considerând Cartea lui Mormon "al doilea testament al lui Hristos". 
   
     Probabil ați auzit de o caracteristică fundamentală a cultului mormon: poligamia. Aceasta a fost permisă până în 1890 când Congresul Statelor Unite a declarat-o ilegală și a interzis-o. De ce a fost permisă inițial? Multe femei rămăseseră fără cap de familie, datorita faptului că bărbații le muriseră in Războiul de Secesiune (1861-1865) și în alte lupte din acea perioadă. Datorită acestui fapt, s-a reînviat în principiu biblic care permitea poligamia. Însă odată cu interzicerea sa de către Congres, Biserica Mormonă a interzis-o sub pedeapsa excomunicării (excluderii din cult). La mormoni soțiile își aleg soții după anumite semne date de Dumnezeu (vise, revelații, etc.) Ei trebuie sa fie virgini la căsătorie (atât bărbatul cât si femeia). Bărbații trebuie sa fie misionari înainte să fie aleși ca soți. Ucenicia obligatorie dureaza doi ani.  Înainte de căsătorie nu au voie sa flirteze și nici să se apropie  Totuși, mai există mormoni mai radicali, desprinși din Biserica oficială, care încă mai practică acest lucru. Cum anume? Se căsătoresc oficial doar cu o soție, legea civilă nepermițându-le poligamia iar cu restul se căsătoresc doar religios. Exact ca și în cazul musulmanilor, poligamia la acești mormoni radicali este permisă doar in cazul in care bărbatul își poate permite întreținerea familiei. 
 
     Acum să vedem care sunt cele 13 puncte ale credinței mormonilor:

    1. Mormonii cred in Dumnezeu Tatăl Veșnic și în Fiul Său Isus Hristos și în Duhul Sfânt.

    2. Oamenii vor fi pedepsiți pentru faptele lor, nu pentru păcatul lui Adam.

    3. Toți oamenii pot fi salvați prin ispășirea lui Hristos daca respectă legile Evangheliei.

    4.  Principiile și rânduielile Evangheliei sunt: Credința în Hristos, Pocăința, Botezul prin scufundare și Așezarea mâinilor pentru primirea darului Duhului Sfânt. 

    5. Un om poate fi chemat de Dumnezeu prin profeție și prin așezarea mâinilor de către cei care pot administra și predica principiile Evangheliei.

    6. Mormonii cred in organizarea inițială s Bisericii: apostolii, evanghelistii, învățătorii, preoții. 

    7. Ei recunosc darul revelației, vindecării, vorbirii în limbi, etc. 
     
    8. Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu dacă este tradusă corect. Dar și Cartea lui Mormon este Cuvântul lui Dumnezeu.

    9.  Ei cred in tot ce a revelat, revelează și va revela Dumnezeu despre Împărăția Lui.

  10. Mormonii cred in Adunarea adevărată a lui Israel și în renașterea celor 10 triburi dispărute (azi au mai rămas două). De asemenea ei cred că Sionul (Noul Ierusalim) va fi construit pe continentul american iar Isus Hristos va reveni pe Pământ în S.U.A.

  11. Fiecare are dreptul de a-L preaslăvi pe Dumnezeu după propria voință și conștiință.

  12. Mormonii se supun autorităților statului și legilor țării în care trăiesc.

  13. Fiecare mormon trebuie sa fie cinstit, binevoitor, fidel, pur și să facă bine oamenilor.

   Aceasta este prezentarea acestui cult interesant și destul de necunoscut în Romania. Cel mai cunoscut mormon din România este fostul tenismen Ion Țiriac. Mai jos va prezint bibliografia folosită pentru acest articol:

 https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Mormon

https://www.descopera.ro/istorie/19707224-ce-trebuie-sa-stii-despre-mormoni-o-religie-in-ascensiune-la-nivel-mondial






vineri, 23 februarie 2024

Cultul Amish

   Dragii mei cititori, astăzi am sa va vorbesc despre un cult creștin mai puțin întâlnit și cunoscut: Amish.

    Haideți să vedem care sunt caracteristicile acestui cult și de unde provine el.
    
    Cultul Amish este o parte din ramura menoniților. Ce sunt aceia menoniți? 
    Menoniții sau anabaptiștii sunt un curent religios aparut în secolul XVI in Olanda in urma Reformei Radicale. Nu voi intra în detalii in legătură cu această Reformă. Voi spune doar că este mai radicală decât cea a lui Luther, in sensul că susține separarea totală a Statului de Biserică și botezul la maturitate. De aici vine și numele de anabaptiști (botezați din nou în limba greacă). El le-a fost dat de cei care se opuneau rebotezării. Numele de menoniți provine de la olandezul Menno Simmons (1496-1561), care a fost un lider foarte influent al anabaptiștilor olandezi și unul din oamenii care a militat pentru recunoașterea acestui curent ca parte din Reformă. 
     
      Desigur, anabaptiștii au suferit foarte multe persecuții in secolul XVI, o parte din ei migrând in Elveția sau in statele germane, in special in Tirolul de Sud. Acestia din urmă se numeau hutteriți după liderul lor Jakob Hutter si îi întâlnim la un moment dat și in Transilvania unde au fost asimilați in timp.
     Cei emigrați in Elveția se numesc Amisch (sau Amish in scrierea engleza) după numele liderului lor Jakob Amman.
 
     Însă persecuțiile la care erau supuși anabaptiștii nu încetează nici după emigrarea unei părți a lor în Elveția și statele germane. Acest lucru determina migrația lor în masă peste Ocean, pe continentul nord-american in secolul XVIII, azi fiind întâlniți doar acolo.

     Deci membrii cultului Amish se consideră singurii urmași legitimi ai anabaptiștilor elvețieni in frunte cu Jakob Amman de la care își trag și numele. Ei se caracterizează prin traiul în comunități izolate și prin refuzul folosirii tuturor aparatelor moderne, electricității, mașinilor, etc. De asemenea, vestimentatia lor este una diferită, rămânând la ce se purta in secolele XVII-XVIII. Nu sunt admise culori stridente (roșu de exemplu). Sunt admise doar nuanțe triste și șterse. Trăiesc după principiile Bibliei, in special după cele ale Noului Testament in forma sa literară. Ei acceptă să li se pozeze casele, dar foarte greu acceptă sa fie pozați ei, datorită faptului că ei consideră că se incalcă a doua poruncă a Decalogului (Să nu-ți faci chip cioplit, nici altă asemănare și să nu te închini lor.) Orice încălcare a "Ordnung" (Regulamentul nescris stabilit de Biserica) se poate pedepsi chiar cu excluderea. In acest caz unele comunități Amish nu mai țin legătura cu cel exclus, lucru întâlnit și la Martorii lui Iehova, iar alte comunități au renunțat la acest obicei, păstrând legăturile sociale cu cei excluși.

     

Amish la munca, cu îmbrăcămintea specifică.


     De asemenea membrii Amish mănâncă ceea ce produc, ocupându-se in special cu agricultura. Se spune că trăiesc mai mult, rata bolilor respiratorii, cancerului, infarctului, etc. fiind mult mai mică. De ce? Deoarece nu mănâncă hrană procesată și nu locuiesc în mediu poluat. Nu folosesc automobile, deplasandu-se cu trăsuri.


 

           Trăsură specifică comunității Amish 

     
    Ei nu vorbesc în engleză între ei, folosind o limbă arhaică, de fapt limba germană elvețiană  așa cum era când au plecat ei din Elveția in secolul XVIII. Datorită faptului că primul stat american în care s-au stabilit a fost Pennsylvania, limba a fost denumită germana de Pennsylvania. Ei îi numesc pe cei din lumea din jurul lor "englezi". Este același caz pe care îl întâlnim în Africa de Sud cu limba afrikaans care de fapt este olandeza vorbită în secolul XIX când burii olandezi au colonizat țara. Orele de școală se țin în limba engleză, punându-se accentul pe învățarea scrierii, citirii, socotitului, istoriei Amish și unor noțiuni de agricultură și de lucru manual. De obicei, membrii Amish absolvă maxim 8 clase.
    
     De asemenea, in comunitățile Amish se practică Rumspringa sau Alergarea in cerc. Aceasta se face între 15 și 16 ani și constă în îmblânzirea regulilor sociale. Mai concret, adolescentul sau adolescenta va primi dreptul de a ieși în lume, la petreceri cu oameni non-Amish, in cluburi, etc. pentru a experimenta viața din lumea "englezilor". Acest lucru este permis pentru găsirea perechii și pentru ca adolescentul să hotărască în cunoștință de cauză dacă va rămâne Amish sau nu. Majoritatea hotărăsc să rămână în comunitate și să se boteze. Bărbații sunt obligați să poarte barbă după ce s-au însurat, simpla mustață fiind interzisă. 

    Desigur, aceste reguli par foarte dure și greu de respectat. Unii membri Amish aleg sa părăsească comunitatea și să se integreze în societatea americană. Cei care merg la celelalte Biserici anabaptiste sunt denumiți cu expresia "s-a tuns singur". Merită spus că celelalte două Biserici anabaptiste de care vorbeam mai sus nu impun izolarea sau refuzul modernității la aparate și haine, membrii lor fiind integrați în societate. Cei care părăsesc comunitatea pentru a se integra pur și simplu in societate sunt catalogați astfel: "s-a englezit și ăsta". Ei nu se implică in politică, nu votează și nu fac armata.

     Totuși, există și comunități Amish de moda nouă sau de ordin nou care folosesc electrocasnicele, mașinile, computerele, limba engleza in conversațiile dintre ei, dar se deosebesc de ceilalți prin îmbrăcămintea specifică. Acestea sunt însă mai rare. Majoritatea trăiesc așa cum am descris mai sus, o viață ca acum câteva secole.

     Iată principalele trăsături ale cultului Amish. Voi reveni în articolele următoare cu ultimul cult creștin pe care îl voi analiza și apoi cu cultele necreștine. 

      

      
    
    
     

duminică, 18 februarie 2024

Putin - un Hitler al epocii moderne


      Nu credeam ca in ziua de azi, in secolul XXI sa revad, chiar si partial, chestiuni citite in cartile de istorie despre anii 30....Mai exact despre Germania anilor 30 si politica sa externa. Dar iata, Rusia lui Vladimir Putin mi-a dat o astfel de ocazie...Aceasta Rusie, agresiva inca de pe vremea lui Petru cel Mare, indiferent de haina pe care a imbracat o imperialismul ei (panslavism ortodox, internationalism proletar sau oligarhia de azi) reinventeaza metodele vechi hitleriste si scenariul folosit de acesta pentru a modifica, in favoarea ei si a aliatilor ei, statu-quo ul teritorial si sferele de influenta in Europa. Haideti sa vedem punctele comune ale istoriei anilor 30 ai secolului trecut si ai anilor in care traim:

     Dupa venirea sa la putere, in ianuarie 1933, Hitler a invocat mereu nevoia de "Lebensraum" adica de spatiu vital. Germanii, chipurile, erau foarte multi si incorsetati in frontierele impuse dupa primul razboi mondial. Astfel, a pacalit vigilenta Marilor Puteri (Anglia si Franta pe atunci, SUA nefiind inca ce este astazi) solicitandu-le acestora modificari teritoriale pe criterii etnice. Asa s a ajuns la Anschluss (alipirea Austriei la Reichul German prin forta, in 12 martie 1938). Ulterior s-a facut un simulacru de referendum, din care a reiesit ca 99% din populatie aproba acest act samavolnic. Asa s-a ajuns la Acordul de la Munchen din 29 septembrie 1938 cand regiunea sudeta a Cehoslovaciei (azi in Cehia) a fost incorporata Germaniei, cu acordul Angliei si Frantei. Pe atunci regiunea era locuită in majoritate de etnici germani, alungati de cehi după 1945. Acestea, in naivitatea lor, sperau ca il vor opri pe Hitler si vor salva pacea. Insa, pe 1 septembrie 1939, odata cu atacul conjugat al lui Hitler si Stalin asupra Poloniei, Marea Britanie si Franta declara razboi Germaniei si pornind astfel  a doua conflagratie mondiala.

     Ce se intampla azi? Putin este un lider autoritar in Rusia. Asta se vede cu ochiul liber. Ziaristi și adversari politici morti "accidental" sau in închisoare si libertatea cuvantului inabusita sunt niste simptome clare de dictatura. In martie 2014, anexeaza Crimeea. Dupa un "referendum" populatia valideaza anexarea. In 24 februarie 2022 Rusia invadează Ucraina. Speram ca puterile occidentale au invatat ceva din 1938 si nu mai recunosc acest act samavolnic. Acum razboiul se poarta, cel putin teoretic,  pentru E Ucrainei, rusofon si ortodox (V fiind greco-catolic si rusofob) pentru a readuce rusii la tara-mama. Deci acelasi argument etnic pe care il avea si Hitler. Si acum puterile occidentale acorda ajutor Ucrainei  părând că au învățat ceva din momentul 1938. Ma intreb, ce s-ar intampla daca Putin ar ataca o tara NATO, cum ar fi unul din statele baltice (Letonia, Lituania, Estonia) foste membre ale U.R.S.S.? Cred ca ar fi dezastru...NATO ar fi obligata, dupa opinia mea, sa activeze punctul 5 din Tratatul Atlanticului de Nord, care spune ca orice atac impotriva unui stat NATO inseamna un atac impotriva tuturor membrilor Organizatiei. Ar insemna debutul celui de al treilea razboi mondial. Speram ca de data asta, eforturile diplomatice sa nu mai fie zadarnice și ajutoarele consistente iar liderii Europei sa nu mai fie asa de naivi ca in 1938 si sa nu-i faca concesii acestui "Hitler reloaded" de la Rasarit...De asemenea sperăm că s-a învățat ceva din momentul 1940 cand a avut loc Războiul de Iarnă sovieto-finlandez in care Finlanda, fara nici un ajutor, a reușit să tina piept colosului sovietic, facand doar câteva concesii teritoriale. Scopul lui Stalin era de a îngloba Finlanda in U.R.S.S. conform Pactului Ribbentrop-Molotov, care ne-a costat și pe noi Basarabia și Bucovina de N.  Finlanda fusese parte a Rusiei Țariste.  Concesiile făcute dictatorilor ii fac deci sa se simta stapani pe situatie si suficient de puternici pentru a cere mai mult....Speram ca de data asta sa existe intelepciunea necesară pentru a se salva pacea lumii si a nu se implini vorbele lui Einstein: "Nu stiu cu ce arme se va lupta in al treilea razboi mondial, dar in al patrulea sigur se va lupta cu bete si pietre!"